Alina Mardare's Art

Invingatorul si cultul personalitatii,

al celebritatii…

Doua concepte strans legate de morbul societatii contemporane. Setea de citit pe care o am si pe care o astampar cu greu, din diverse motive cotidiene, mi-a pus sub nas cartea lui Coelho, in luna ianuarie a acestui an. Intr-o camaruta friguroasa din suburbiile Parisului m-am infruptat din intelepciunea mult prea iubitului scriitor de catre tagma femeiasca. La care subscriu si eu (la tagma) cu oaresce mandrie cand imi place cum imi sade si de care imi vine sa ma lepad de nenumarate ori cand ma confrunt cu propriile-mi slabiciuni si fantezii tipic femeiesti. La mare lucru aceste randuri n-or sa va foloseasca decat ca aflati doar ca-s bucuroasa sa stiu de ce sufar si eu ca multi altii: de cultul celebritatii si de teama de anonimat. Sper totusi sa ma vindec si sa imi placa mai mult de mine, de cum si cine sunt. Fara sa mai am atata nevoie “sa-mi dau in petec”. Sufar in adevaratul sens al cuvantului, fiindca m-am intors in tara si fiindca nu ma mai pot adapta la diferentele de trai. Dar care dintre toti cei care au scapat pe-afara si se intorc acasa nu devin suferinzi? Poate, cei mai putini, cei mai rezistenti si cei mai utopisti decat mine care mai cred ca putem schimba lumea. Stiati ca la Cambridge studentii romani sunt iubiti ca painea calda si pretuiti ca aurul? Stiam si eu dar saptamana aceasta a fost harazit sa-mi mai amintesc o data, intr-un anumit context. Suntem buni, buni la teorie. Asta le place celor de afara ca stim teoria pe de rost si lor le e usor sa ne invete sa o punem in practica fiindca acolo sistemele functioneaza si au know-how. Suntem niste invingatori si cred ca suntem singurii care stim teoriile pe de rost dar cand vine vorba de implementat ne dam cu stangu’n dreptu’. Cand n-o sa mai fim individualisti, cand o prajina normala si nu de … o sa ne ajunga totusi la nas, cand o sa ne impartasim cunostintele in slujba idealurilor inalte (pe care ni le-am pierdut subit cu totii dupa “opshnoua”) atuncea n-o sa mai fim cum zice titlul cartii: singuri. Atuncea o sa intregim cu totii o tara: una pentru nou-nascuti, aceeasi pentru prescolari, adolescenti, tineri, maturi si cei in etate. Una pentru toti. Si o sa ne ajunga si noua, poate, ce-o mai ramane din ea, daca ne grabim s-o protejam… Daca aveti intrebari si indoieli atuncea, ca sa fie clar, marturisesc: pare-mi se ca m-am inscris on-line in vreo trei-patru formatiuni cu iz politic dar activez doar aicea pe blogul meu, in scop personal si in slujba “inaltului ideal” al propriei celebritati )