Alina Mardare's Art

Sarbatorile Iasiului 2010, 14 octombrie | Artificiile inregistrate de pe trotuarul cu corturile targovetilor .

Cateva filmulete

1 http://www.youtube.com

2 http://www.youtube.com

3 http://www.youtube.com

Cateva instantanee

Din pacate in fotografiile cu artificii se vad sarmele de telefon care strica peisajul si ziua si noaptea tesand si intretaind vederea. Sa speram ca intr-o zi orasul nostru va intra intr-o epoca a vitezei in modernizare si ca aceste trasee aeriene vor fi ingropate si vor disparea cel putin din zona centrala sau macar din jurul Palatului Culturii. Palatul Culturii  constituie imaginea brand a orasului asa ca macar el sa fie vizibil in peisajul urban intr-un mod estetic.

Salonul ARTIS 2010 de la Galeriile World Trade Center din Iasi. Din pacate doar o fotografie cu afisul de la intrare si una cu lucrarile mele. De la vernisaj nu am fotografii fiindca pe doisprezece octombrie eram inca la culesul viei .

Mata moarta in curtea vecinului… Stiti proverbul. Ei bine saptamana asta am trait efectiv aceste cuvinte nu insa aruncand mata moarta in curtea vecinului ci invers vecinul azvarlind-o peste gard  la mine in curte. Mare mi-a fost stupoarea cand, cautand nuci printre frunze, sub nucul al mare din fundul gradinii (sic!), iaca am dat de o nuca mai mare si mai neagra. Dar vai, era stricata! Ba nu! Era chiar un cap de mata moarta! Dupa ce m-am dumirit mai bine pe ce mi-a aterizat manuta mi-am mai dat seama di ceva. Si anume ca era aceeasi mata pe care mi-a aruncat-o si anul trecut, sub acelasi nuc! Da. Atuncea am facut prostia s-o arunc oripilata in santul drumului. Iaca NA! Anul aista am invelit corpul delict (brrr) in frunze de brusture si l-am ingropat! Mai am doar gandul ca (s-ar putea cat oi fi plecata), mi-o scormoni curtea sa o dezgroape si sa mi-o arunce si la anul sub nuc. Ha!-Ha!-Ha! Ce nu stie bietul meu vecin, care (Iarta-l Doamne ca nu stie ce face! ) se bizuie pe astfel de gesturi disperate ca sa ma intimideze, este ca io mi-s obisnuita cu mortaciunile. Ideea de a muri nu ma inspaimanta asa  grozav (cat mai mult ma scarbeste) ci o privesc iaca binisor crestineste ca pe trecerea Dincolo, La Cele Vesnice, Pe Campiile Vesnic Verzi s.a.m.d.. Din punct de vedere mai stiintific si fizic ciolanele moarte-s ciolane, oale si ulcele e.t.c., … obiecte moarte (care in cazul trupurilor de nesfinti au fost doar gazdele unei vieti insuflate de Duhul Sfant si atat. La Inviere nu mai luam aceleasi trupuri-mortaciuni. In plus animalele nu au suflete ele sunt doar insufletite. Asta e punctul de vedere crestin contrar acelor religii ori secte care proclama cele sapte ori noua reincarnari etc). Oasele moarte asadar pot fi obiecte de studiu didactic in scoala si studiu stiintific in laboratoare, atuncea cand nu-s la locul lor (tarana din tarana). Noi astia care am facut liceul de arta (in Targul Iesilor, ca in alte targuri nu stiu cum o fost) am colindat si haladuit pe cele sapte coline in cautare de capete de cai morti, vaci si alte oratanii cu scopul de a le studia si a le reda in mod artistic si stiintific (de ce nu?) colo ia asa pe “cartie” (adica “hartie” pentru shine -sic!- nu pricepi). Cu greu m-o doborat mama de la a cara in casa ditamai capatana de cal cu orbitele goale shi maselili cu gauri pustii… Ca e prea mare si nu putem steriliza in casa asa ceva, mi-o spus si luandu-ma cu ghinisorul m-o amanat pentru cand s-o mai incalzi afara si ne-om intorce cu clor, oale, apa si chibrituri ca  sa-l sterilizam la fata locului. Era cam iarna-primavara afara pe-atuncea si io ma nimerisem la cules urzici. Iaca atuncea norocul meu de artist dornic de invatare s-o facut nenoroc pentru mine dar mare usurare pentru mama caci la cateva zile dupa aceia n-am mai gasit capatana la locul ei… Asa ca nici la liceu nu mi-am mai putut atarna de rucsac mandibule de cal shi sa le port asa un an, cum era moda artistica a vremii… Dar norocul artistic mi-o revenit iar curiozitatea stiintifica de artist mi s-o potolit in primul an de facultate cand alaturea de-un profesor scolit in ale artei si mai ales in ale medicinei am studiat scalpul unui tanar surpat de meningita, tibii, peronee, coaste, vertebre si alte oscioare umane. Care lucru o fost si mai si decat alergarea studioasa din liceu.

Tura asta nu m-am putut abtine ca inainte de a o ingropa sa nu studiez nitel biata mata chinuita si mi-am dat seama de o grozavie si mai mare ca o fost sugrumata si atarnata la uscat. Io stiu ca cei de la tara is obisnuiti cu mortaciunile si ca de multe ori omoara puiutii de caini si de pisici pentru a nu se inmulti mai mult decat prevede legea bunului mers al gospodariei. Altii mai milosi din fire (dar si mai cruzi pe de alta parte) sau care au copii atasati de bietele oratanii lasa animalutele sa creasca vreo cateva luni dupa care le leapada, pe drumul de la marginea padurii. La indemana hazardului sa le manance lupii sau sa le ia cine-o vrea. Dar cu mata asta ce-or fi avut frate? Ca se vedea ca au crescut-o mai mult, deci era de-a casei…

Acuma legat de legea bunului mers al gospodariei trebuie sa amintesc iara ca prea multi caini vagabonzi haladuiesc prin Iasi. Amar mi-o fost gustul in gurita cand un tanar coleg artist student venit din Francia o ilustrat ca impresie artistic-turistica despre orasul nostru fix cainii aistia bagabonzi. Pai asea ne ocupam noi de brandul targului nostru? Lasand de izbeliste cainii pe ulite? Acuma io mi-s sadica si rea si decid in numele meu ca aceia caini care nu-s in casele si curtile oamenilor ori in adaposturi sa fie eutanasiati si trimisi la fabrica de sapun si rujuri. Ce tot atata tevatura cu drepturile animalelor! Dar in China nu sunt si caini de consum alimentar? Adica ar fi o asa mare crima daca acesti caini vagabonzi ar veni in folosul civilizatiei devenind marfa industriala in loc sa fie cauza de teroare urbana si focare de infectii pentru copii? Eu stiu ca noi ca oameni suntem stapani pe pamant sa-l gestionam intru dezvoltarea durabila si ca avem datoria sa protejam speciile pe care de disparitie dar acesti caini vagabonzi nu reprezinta o specie pe cale de disparitie. Oricat as vrea io sau altul sa fie asa (dar nu e, inca o data zic) ca sa am motiv sa infiintez inca o asociatie asa-zis luptatoare pentru drepturile animalului si de fapt sa fie o asociatie mulgatoare de paralele tuturor locuitorilor si contribuitorilor din oras…