Alina Mardare's Art

Jurnalul abstinentei neculturale

Calatorind

Intr-un oras mic

Sunt intr-o biserica din centrul unui oras mic. Vitraliile mi-au atras atentia asa ca mi-am zis sa intru.  M. e undeva prin jur intalnind oameni si rezolvand diverse probleme. Cand am intrat privind captivata vitraliile din ferestrele cu arcada ma intrebam uimita unde este lumina filtrata de zonele colorate. Nu reuseam sa o observ. Abia acum vad marginile de curcubeu din umbra pe care o lasa pixul in timp ce notez in carnetel. Aici pe foaia alba se vede foarte clar influenta undelor de culoare. Am o stare de bine de la mirosul de tamaie si de la lumina. Imi place sa observ vinisoarele de plumb cum urmaresc faldurile hainelor care imbraca personajele din sticla. M-am pacalit cand am intrat crezand ca vitraliile sunt noi. E foarte probabil sa fie la fel de vechi pe cat este si biserica de veche. Imi  place tot ce vad, vitraliile, pictura de pe pereti, altarul si randurile de banci dispuse paralel din fata pana in spate. Strane menite sa odihneasca trupurile obosite si fruntile apasate de incercari, suparari, dorinte, probe ale destinului. De cum am intrat am zarit doua doamne care susotesc in fata, continuu in limba maghiara. Probabil ca sunt lumanareasa si ingrijitoarea lacasului. Cu exceptia celor doua vitralii de la intrare care m-au atras mi s-a mai parut interesant cum a fost varuita biserica in exterior. Culoarele sunt impartite pe zone mari urmarind forma turlei si navei. Par cam tipatoare pentru o biserica insa spun o poveste mai optimista decat cenusiul emanat de fatadele blocurilor din jur. Griul prafuit al cladirilor ‘cutii de chibrituri’ construite in perioada ceausista mai este spart  pe alocuri de nuantele diverse de sepia din peretii cladirilor istorice si de fulgerele  luminoase din vitrinele cu reclame. Orasul acesta are totusi un ecou de Cracovie. Mi-a placut sa aud ca aici convietuiesc mai multe nationalitati in buna pace. Atmosfera este in ton cu sufletul meu, intima si cenusie dar cu accente colorate.

Intre orase

Se spune ca un scriitor adevarat se inspira din realitate. Dar eu nu vad nimic interesant in ceea ce ma inconjoara ca sa am motiv de scris. Singurul lucru iesit din comun e faptul ca intr-un mod aparent inexplicabil am ajuns sa merg iarasi cu trenul. Daca privesc pe fereastra vad din viteza alternand campuri de rapita, grau sau maracini. In departare din cand in cand apare cate un satuc rasfirat de-a lungul soselelor croite catre capitala. Oare de unde se aduna mormanele astea de gunoaie care rasar pe aceste campii? Uite pe marginea caii ferate o multime de pungi si ambalaje care nu sunt biodegradabile. Chiar le arunca din tren calatorii? Inca n-am vazut pe nimeni facand asta. Daca imi intorc privirea in vagon vad cele doua siruri de scaune. Acesta este un vagon modernizat din lotul celor importate probabil din second-hand-urile europene. Imi sar gandurile de la una la alta. Tocmai ma plangeam ca nu se intampla nimic special in tren si uite-ma surprinsa.  Pensionarii de pe randul doi, al caror murmur m-a facut sa adorm mai inainte, au coborat iar din statie s-a urcat un personaj feminin enorm, de etnie roma, gemand subit si probabil pregatit de o sceneta. Mi-am cules telefoanele mobile de pe masuta si mi le-am indesat precauta in buzunare. Masiva doamna pare sa se fi linistit. I-am aruncat o ocheada. Sufficient cat sa-mi dau seama mai bine de originea ei sanatoasa. Nu mi-e prea greu sa-mi imaginez motivul pentru care ezita sa se aseze desi trenul a pornit. In sfarsit se pare ca s-a decis pentru locul din fata mea. Oricum nu conteaza, imi tot repet, cand va veni controlorul de bilete se va starni ditamai scandalul. Observ  parul vopsit rosu aprins si sprancenele pensate. Unghiile lacuite framanta o geanta eleganta. Dincolo de prima banuiala, instinctual nu prea inocenta, pe care mi-a provocat-o, alta varianta mi s-a inchegat in minte si anume ca aceasta doamna chiar se simtea deosebit de rau incat a urcat gemand groaznic in vagon. Totusi la intrare nu parea sa-i lipseasca vigilenta orientarii pentru un loc prielnic si desi erau suficiente scaune libere in vagon, langa diversi domni si doamne a preferat compania  uneia ca mine, o necoapta speriata de bombe. Personal m-am asezat dupa numarul de pe bilet si nu dupa orientarea instinctuala. Din geanta ei maro si eleganta tocmai a scos un portofel de culoarea visinei din care a inceput a rasfira demonstrativ pe masuta un manunchi de bani. Oare ca raspuns la privirile mele banuitoare ca n-ar avea bilet? O secventa neasteptata in sceneta imaginara. Nu si-a controlat biletul,  ceea ce ar fi un lucru mai firesc decat insiratul teancului de bani pe o masuta de tren intr-un vagon necompartimentat. In fine economiile, sau, cine stie, sumele furtisagurilor dispar inapoi in geanta cea mare astfel incat ungiile lacuite ajung  infasurate pe o sticluta cu apa de toaleta. S-a parfumat cu un nou gest teatral urmat de un altul legat de privirile curioase asupra unui blister cu pastille. Ce reprezentatii imprevizibile si spectaculoase ofera aceasta categorie de oameni… Uite ca ‘d-na rom’ are acum o subita pofta de mancare. Or fi romii niste oameni atat de putin bagati in seama incat trebuie sa faca totul cu zgomot? Orice? Sper ca ar fi toata lumea de accord ca se comporta prea teatral, prea exagerat asa ca marturisesc ca mi-e deja antipatica si ca sunt fortata sa fac doar doua lucruri. Sa privesc la nesfarsit pe fereastra sau sa ma cufund in lectura si sa devin atat de absorbita incat sa nu mai observ nimic altceva. Am mereu pregatita o carte pentru drumurile lungi.  Ce surpriza… pe calea ferata chiar mai cresc si flori. In statia asta imi dau seama ca printre mormanele de ambalaje aruncate se vad crescute niste flori…

Dragostea

Ani de zile la rand am trait crezand ca sunt indragostita. Insa astazi constat ca nu stiu ce e dragostea. Nu si nu. N-o sa accept explicatiile cu formule chimice.

Acum tot indragostita cred ca sunt de cineva. Chiar daca in pat adorm singura si chiar daca mai mereu am muncit, am facut cumparaturi si m-am distrat tot singura. Stie cineva oare cum este sa traiesti indragostit de o persoana care te respinge cand crezi ca in sfarsit iti accepta marturisirea? De o persoana care nu se abtine in a te contacta uitand in permanenta ca tu te tot indragostesti si te reindragostesti acceptand ca un masochist aceasta suferinta?

Uneori iti spui ca “e mai bine sa nu ne mai vorbim si sa nu ne mai vedem niciodata”. Si totusi dupa o vreme simti ca explodezi daca nu-i auzi vocea macar o secunda la telefon. Alo?! Sa inchizi, sa nu inchizi… Orice ai face tot un suflet las esti. Ingaimi ceva, te prezinti daca ai impresia ca nu te recunoaste. Dar stii ca ti-a pastrat numarul de telefon asa cum ai facut-o si tu. Si se leaga incet o conversatie monosilabica sau aproape un monolog, al tau, in care stii ca nu ai voie sa-ti tradezi sentimentele. Daca ai face-o, iar, te-ar acuza de hartuire. Oricum s-a saturat sa tot auda aceeasi placa de la tine. Asa ca de dragul aparentelor si mai ales de dragul purtatorului de voce pretinzi ca ai sunat din simpla prietenie, curiozitate sau cu nu stiu ce treaba care v-ar implica pe amandoi. Daca i-ai spune ca explodai de atata dragoste acumulata in singuratate ar cauta sa incheie conversatia politicos si in timp record. Poate ca ti-ar mai si respinge apelurile pentru o vreme sau poate chiar pentru totdeauna.

Si uite asa o tot duci ani si ani, uneori suni, alteori te suna si alte dati trec luni intregi de abstinenta si tacere. Din partea ta doar, fiindca celalalt e prea preocupat sa-si traiasca pur si simplu viata. De parca tu nu ti-ai trai-o? Ba da, ti-o traiesti si tu cu aceasta incarcatura care uneori e cat globul lui Atlas iar alteori cat un puf de papadie plutind spre soare. Si ce frumoasa e viata cand te joci in soare…

Desigur ca in timp mai apar si cateva accidente emotionale sau pur sexuale ori dintr-ambele in combinatii neglijabile. Dar stii ca toate sunt simple complicatii pe care ti le faci cu mana ta. De cele mai multe ori ca sa-ti dovedesti ca esti un om sanatos, normal care poate fi iubit, fizic sau altfel. Da, iti curmi singuratatea fara sa poti impartasi cu adevarat cu cineva sau cu cine trebuie nici globul lui Atlas si nici bucuria papadiei. De ce iti curmi fericirea singurateca si independenta? De teama, evident. Teama de a nu fi devenit din intamplare sau voit un monstru cu sapte capete care nu are loc in societate si pe care nu-l mai poate iubi nimeni.

Asa ajungi sa te tradezi mai intai pe tine care crezi ca esti indragostit lulea si cu dragostea cea mare si adevarata. Apoi il tradezi si pe celalat fara sa il tradezi cu adevarat fiindca nu stie si e clar ca nu-i pasa. “Hei! Fiecare isi traieste viata. Fa ce vrei!!!”, cam asta i-ar fi replica daca i-ai marturisi.

Ce-o fi dragostea? Cum stiu unii ca sunt indragostiti chiar si cand si-o marturisesc reciproc, se casatoresc sau pur si simplu “se iau”, cum spune o vorba din popor?

Acasa

Iarna

E o iarna grea si imi beau ceaiul cu lamaie si miere in bucatarie. Am deschis putin fereastra ca sa simt taiusul gerului de afara. Cand am inchis-o cu zgomotu-i caracteristic am chemat fara sa vreau perechea de gugustiuci infometati care aceeasi ne si isi raman credinciosi an dupa an. Din usa debaralei am luat punga cu grau, am deschis iar fereastra si am presarat bob dupa bob rasunand pervazul metalic. S-au apropiat repede de mainile mele fluierandu-si aripile si asteptand sa termin insiratul boabelor suspendati in  zborul cu sunet suprarealist. M-am retras inchizand fereastra si facand sa cada la loc perdeaua subtire, inca sub impresia zbaterii aripilor care mi-a involburat placut bretonul. Mi-ar fi placut sa-mi ciuguleasca graul din pumni insa daca s-ar intampla asta poate ca n-ar mai fi bine pentru ei. E  normal asa sa mai ramana putin salbatici fiindca altfel i-ar putea prinde vreun nebun cu gand rau. Ceaiul inca e caldut si am sa-l rontai cu biscuiti rimand in zgomot cu ciugulitul harnic al gugustiucilor fideli. Pofta buna si auditie placuta in continuare tuturor simturilor muzicale.

Despre lucruri

Cand te imbraci de unde stii sa te imbraci asa? Ai facut cursuri sau te-ai uitat mult la televizor sau pe strada ca sa vezi cum se imbraca altii? Nu neaparat. Lucrurile pe care le port nu au nici o legatura cu imbracatul in sine. Pentru mine o haina inseamna mai mult decat a o cumpara, a o purta o data sau de doua ori si apoi a o arunca repede la cos fiindca s-a demodat. Este vorba despre o relatie. Relatia pe care o am cu lucrurile care ma inconjoara, cu cele pe care le posed sau cu cele pe care le vreau. Am o relatie speciala cu hainele mele. E asemanatoare cu relatiile dintre persoane. Uneori oamenii se cauta indelung pana a-si gasi perechea potrivita, alteori constata intr-o fractiune de secunda ca si-au gasit sufletul pereche chiar in persoana care le-a fost in preajma ani la rand iar alteori, intr-o clipa norocoasa, isi zaresc jumatatea dar isi dau seama cu tristete ca in acel moment nu pot ajunge la ea, ca nu pot fi impreuna si spera ca, atunci cand va fi momentul potrivit, sa o poata regasi iar ea sa fie inca acolo, fara sa se fi ratacit prin cetatile altora, pe alte strazi, prin viata altcuiva…  Ti s-a intamplat sa vezi pe raft un obiect care sa-ti placa si sa nu poti sa-l cumperi atunci? Ti s-a intamplat sa treci pe langa o vitrina sau pe langa o taraba de la marginea strazii pe care mergi de obicei si sa te intorci subit din drum? Doar ca sa cumperi repede acel ceva despre care stiai cu toata fiinta ca iti lipseste… Sarafanul meu de primavara l-am gasit iarna trecuta intr-un  second hand unde intrasem din intamplare agatata de bratul unei persoane innebunita de stilul vintage si de tot ce reprezinta aceasta expresie. L-am zarit din pragul usii, m-am dus direct spre el si am cerut sa-l probez. Imi venea perfect si nu mai aveam nimic altceva de cautat acolo… In copilarie aveam o pereche de pantofi noi din piele. Ma luptam cu ei sa se dea dupa picior si-i loveam cu ciocanul la cusaturi ca sa nu ma mai bata. I-am purtat aproape un an neintrerupt si mi-au devenit si mai dragi atunci cand, invinsi de timp si de vointa mea, au capatat multe, multe zbarcituri si au inceput sa se aseze cuminti pe forma piciorului fara sa-mi mai provoace durere. Mi-au placut de cum i-am vazut, i-am cumparat si i-am purtat cu incapatanare oricat de greu ar fi fost. Dupa ce s-au uzat am inceput sa-i lustruiesc mai mult, sa-i ingrijesc mai bine si chiar i-am purtat cu mai multa placere pana cand nemaiputand fi prezentati pe trotuarele urbane i-am luat cu mine la tara. Cand am crescut i-am dat altcuiva fara sa ma indur sa-i arunc la gunoi, cu speranta ca vor fi la fel de indragiti.

Unii oameni mai putin conservatori si mai putin sentimentali schimba lucrurile des, fara regrete si probabil ca la fel procedeaza si cu persoanele pe care le intalnesc. Cine mai pune pret astazi pe sentimente sau relatii cand insasi educatia pe  care o primesc copiii si chiar structura sistemului ne obliga la consumism si pragmatism tocmai pentru a supravietui si a ne perpetua, pentru a trai mai bine?

Exoscheletul

Ce fain e cand un tip te invita in masina lui. Ma refer la acele relatii interumane bazate pe incredere. De unde vine ideea de exoschelet? De la un documentar, evident, in care se facea comparatia intre exoscheletul unui gandac chitinos si caroseria masinii utilizata de oameni cu un acelasi scop de aparare (pe langa celelalte). N-o sa merg mai departe cu ideea legata de invitatul in apartament etc fiindca nu asta este esenta. Ma refer doar la acele minutele de incredere mutuala cand o persoana te  lasa in interiorul/sub “scheletul” ei. Si atat. Imi place sa ma gandesc la acest moment in care abia iti pui centura, alaturea cu celalalt, si parca ai vrea sa ghicesti  cu incredere ce se ascunde sub petala urmatoarei secunde, bucurandu-te de prezentul unui scaun confortabil. Nici mai mult nici mai putin decat atat. Aaaaa  evident, si secreta, inalterabila dorinta de a fi chiar tu la volan iar celalalt sa aiba increderea ca este invitat intr-o zona sigura si confortabila. Abia astept sa fiu suficient de ‘majora’   pentru volan si pentru ascultatoarea mea Scoda(sic!).

Masculinitate si… viceversa

Am fost ieri la piscina si ceea ce-mi place cel mai mult aici este ca sunt zile si ore special rezervate doamnelor si domnisoarelor. Din pacate inca fiind extrasezon, poate din aceasta cauza, in timpul “nostru” s-a insinuat si profesorul de innot cu elevii mici. Sunt un observator din profesie, principala si intaia ocupatie a unui artist vizual fiind sa observe tot ce misca sau ce nu misca. De cum am inceput sa ma pregatesc pentru a intra la liceul de arta am invatat ca observarea cu atentie a lucrurilor si oamenilor din jur este foarte importanta. Mai ales ca pe langa faptul ca e si placuta ca indeletnicire te invata multe despre caracterele oamenilor, felul de a fi a orice si mersul lucrurilor in contextul care te cuprinde.

Asadar tot observand eu in jur tot felul de tipologii si caracteristici printre doamnele prezente in bazin evident privirile mi se opreau invariabil la profesorul de innot si felul in care-i invata pe copii diverse trucuri. Pai era singurul domn din incapere si in afara de faptul ca imi diversifica peisajul in studiu reprezenta o exceptie care ma cam incurca. De fapt, ramane intre noi fetele, stim ca nu putem fi perfecte la infatisare tot timpul si ca atunci cand ramanem doar in gasca exclusiv de fete gasim cel mai potrivit moment sa ne plangem de micile dar chinuitoarele noastre imperfectiuni, intotdeauna sperand ca celelalte au, desigur, probleme mai mari decat ale noastre.

Revenind la domnul profesor, tot observandu-l ma intrebam ce l-a determinat sa-si urmeze aceasta profesie si daca e de-ajuns pentru a-si castiga existenta sau daca e si sportiv de performanta sau zidar sau cine-stie poate chiar economist. Evident ca prezenta lui acolo in programul pentru femei este un tabu si evident ca a intra in discutie fara a mentiona acest lucru cu repros ar fi fost imposibil asa ca n-aveam contextul unei conversatii ca aflu raspunsuri pentru intrebarile de mai sus. Ups, daaa va duc cu zaharelul si nu se mai explica titlul de mai inainte. Cum sa spun mai pe scurt ce legatura are profu cu titlul? Chiar cand ma intrebam daca e casatorit (un defect impardonabil: niciodata nu ma uit dupa verigheta ) si cum de rezista linistit in mijlocul atator valuri unduitoare si diverse de estrogen, iaca si minunatia de slip intanzandu-se falnic ca la un show cu patratelul rosu. Hi-hi-hi! Da-da-da e rusinos sa te hlizesti ca la prima ora despre reproducere din scolala generala. Dar, sa recunoastem fetelor, nu ne putem abtine. Si baietii se hlizesc si isi ‘lunguiesc’ privirile cand ne scapa cate un san rebel din stransoarea tinutei corecte. N-o sa dau detalii despre prezenta explicabila si masurabila matematic in 3D a domnului fiindca asta nu se face. Deci sunt de prisos comentariile, ca ar fi prea… sau prea… sau tocmai asa cum trebuie, intr-o lume in care televizorul a descuiat barierele imaginatiei cu patratele si x-uri chiar si pentru cele mai incuiate minti.

Se vedea o oarecare timiditate si in acelasi timp resemnare pe chipul domnului nostru. Si daca i-a fost rusine atunci chiar o merita fiindca trebuia sa programeze altfel orele de innot pentru copii. Sa se faca bazin special pentru ei si gata. Aceea este piscina pentru oamenii maaari nu pentru gradinita. In rest multumim domnului pentru momentul de divertisment oferit intamplator si gratis doamnelor si domnisoarelor si pentru ca ne-a amintit ca nu suntem singurele pe lume chiar si atunci cand am vrea sa fim. Mai ales e placut sa ne amintim ca… de un stalp se tine toata casa…

Biblioteca in aer liber

Zilele trecute eram intr-o euforie generala legata de facutul curateniei in casa. E vorba despre genul acela de curatenie in care starnesti de la locul lor tot felul de obiecte depozitate prin casa si de care ai uitat tot anul sau cu anii. Unii au mansarde de vechituri, altii debarale, soproane, toalete de serviciu transformate in dresinguri si debarale… Fiecare casa are diverse unghere in care se depoziteaza lucruri la care proprietarii au tinut candva dar in prezent nu mai au pentru ei nici o utilitate inerenta, imediata. Casa noastra n-a facut exceptie. In diverse rafturi improvizate in balcon am ascuns si noi obiecte devenite inutile si purtand invizibila inscriptie “lasa-l acolo ca o sa foloseasca iar la ceva”. Ca fapt divers, exceptional, original sau stupid, priviti-o cum vreti, biblioteca surorilor mele, incluzand mare parte din cursurile si manualele de studii, si-a gasit locul intr-un frigider vechi cu rezistenta arsa, pastrat evident cu credinta ca va mai folosi la ceva. Frigiderul era si el depozitat pe balcon. Marele lui atu era ca pastra toate aceste carti etans ferindu-le de praf, caldura, frig si alti factori ce le-ar fi putut transforma in simpla hartie casabila. Fara sa ma disculp vreau sa stiti ca eu am biblioteca mea nou nouta pe care mi-am imbogatit-o de-a lungul anilor din bursele de studiu, banii de buzunar sacrificati in folosul cunoasterii, salariu dar mai ales prin bunavointa prietenilor care au stiut cu ce daruri sa-mi aduca zambetul pe chip. Si mai avem o biblioteca in sufragerie, unde odihnesc din pacate nerasfoite editiile de lux din colectiile surorilor mele. Editiile Super Snobiste. Ha-ha-ha. Lasati, lasati comentariile ca fiecare familie care se respecta detine asa ceva. Ba mai mult daca vreti sa masurati gradul de snobism sau grandomanie al unei familii ori persoane trebuie sa-i observati cantitatea de carti de colectie  nerasfoite dar perfect legate, cu ornamente aurite, argintate etc. Dar cartile din frigider – ce bine suna: Cartile Din Frigider. Un adevarat titlu de roman, poate chiar si politist, daca vreti -, sunt acele carti citite si rascitite, cu colturile indoite si copertile rupte ori pierdute. Vreti sa stiti ce-am facut? Ca sa scurtez povestirea si sa intrerup chinul unui text plicticos? Am aruncat frigiderul la gunoi. L-am prezentat unor vlajgani practici care l-au saltat rapid purtandu-l atat de bine pe scarile blocului in jos  si apoi spre gunoi, cum nici in vise nu  mi-as fi imaginat sa para atat de usor. Ei l-au dezmembrat si l-au transformat rapid in alte cateva obiectele imediat folositoare prin iscusinta lor. Pot sa va sspun ca, exceptand motorul care va intra in alt context folositor, toate partile metalice au fost vandute ca fier vechi iar plasticul a sfarsit in tomberoanele de PET-uri. Tot nu v-ati lamurit ce legatura are titlul cu frigiderul si celelalte… Pai, cartile le-am scos pe un raft la vedere, tot in balcon, si de acum inainte am o biblioteca in aer liber pe care mi-am propus sa o consult cat voi putea de des. Si mai am de adaugat observatia ca in generatiile surorilor mele mai mari, care au prins vechiul regim, se citea mai mult, mult mai mult si din simpla placere. Cartile de specialitate aveau locul lor dar se citea ingrozitor de mult de dragul de a citi. In biblioteca mea cartile de specialitate au o pondere mai mare fata de beletristica… O fi bine ori rau… oricum mai am  si mostenirea consistenta de la surorile mele si ocazii din plin ca sa citesc din originala biblioteca, in aer liber.

Un articol sincer

La un moment dat in anul 2003 imi exprimam nemultumirile cotidiene in scris, sub forma unui articol pe care as fi vrut sa il public dar nu am avut curajul sa-i cer nimanui sa ma sustina in demersul respectiv. In schimb, imi exprimam libera opinia personala de cate ori gaseam pe cineva interesat de discutie. Tocmai am dat peste text, asa ca nu ma mai abtin de la nimic si nici macar nu vreau sa schimb o iota, cu toate riscurile derivante Asadar iata-l reprodus in cele ce urmeaza…

Dar grafica pe calculator ? Designerul de pagina de revista sau designerul de web care ii decide compozitia unde se incadreaza ? In zona designului industrial ? Grafica de web a luat o amploare deosebita in ultimii ani la noi in tara, si totusi, desi are legatura cu arta si stiinta de a repartiza elementele unei compozitii pe ecran, soarta site-urilor romanesti ramane pe mana absolventilor de Automatizari si Calculatoare care au avantajul de a studia si de a da examen pe tema programelor de grafica pe calculator. Ei ajung sa fie solicitati in primul rand pentru ca vor sti cel mai bine cu ce se mananca Action Script in Flash sau Dreamweawer. Ce se intampla cu absolventii de Grafica din institutiile de invatamant superior. Am avut campanie electorala pe plan local, dar nu s-a auzit de solicitari la Facultatea de Arte Plastice, Decorative si Design. S-a observat pe deplin suprasolicitarea angajatilor de la Pim care in final au uitat ca serviciul lor principal se bazeaza pe listare si xeroxare si s-au apucat de prelucrat fotografii de proasta calitate de la bun inceput. Daca banul iese ce rost mai are bunul simt vizual in campanie? In felul acesta electoratul nostru se obisnuieste cu reclamele kitsch si se educa in acest spirit pentru ca stiu ca reclamele sunt ale celor cu bani, iar cei care au bani inseamna ca sunt mai destepti deci mai ” cultivati”. In institutiile de invatamant superior sunt instruiti sute de tineri care in final ajung sa practice o cu totul alta meserie pentru ca nu li se ofera credit pentru ceea ce au fost  invatati sa faca. Regula se aplica si absolventilor de Grafica Publicitara. Firmele care au nevoie de astfel de designeri nu isi asuma instruirea practica a unui bun cunoscator al legilor vizuale. Tipografiile in special cauta experienta (in folosirea plotter-ului) si mai putin detinatorul unui “ochi instruit” in materie de legi vizuale. Daca angajatul “le are” si “le potriveste” pentru ce sa mai plateasca ei un designer ca sa-si indeplineasca sarcina cu profesionalism? Oricum un graphic designer intotdeauna STIE, el nu le potriveste deci s-ar putea sa nu fie pe placul unora(sefi sau comanditari cu bani) care cred ca au talent pentru ca ei(cine stie?) sunt pictori autodidacti, sau au reusit sa-si asorteze culoarea gresiei si a peretilor din baie (pentru ca sa au vazut ei ca asa se face in cutare sau cutare revista). Graphic designer-ul stie ca o cravata rosie (sau cu picatele, dungulite, bulinute si altele) nu se poriveste cu fondul albastru, mai ales intr-o campanie electorala cand se presupune ca acel candidat este un om integru si potrivit sa fie pus in slujba comunitatii, deci tinuta sa trebuie sobra, privirea limpede si in nici un caz sa degaje infumurare si emancipare. Acel om este ales pentru calitatile sale de bun organizator si nu pentru faptul ca isi exprima “bunul gust” in materie de accesorii vestimentare. Cu totul altfel stau lucrurile in cazul doamnelor candidat care aproape ca nici nu sunt bagate in seama pentru ca ele trebuie sa se supuna normelor de sobrietate si bun gust in acelasi timp. Deci nu ies in evidenta prin nimic extravagant in materie de imbracaminte. Si apoi, cine mai poate fi interesat de discursul dumnealor daca sunt umbrite de politica intregului grup politic condus, desigur de barbatii atotstiutori si puternici?
Cred ca voi publica acest articol in strainatate pentru ca pe plan local ar putea fi suficiente persoane “emotionate” de acest punct de vedere si s-ar putea sa ma “rasplateasca” pentru sinceritatea exprimarii opiniei.

Calatorind

Peste granita

E a doua oara cand ies din tara, intr-un rastimp de zece ani. Prima data a fost mare lucru mai ales pentru ca plecam singura spre o destinatie cunoscuta prea putin si pentru ca eram fata. A fost mare tristete in familie intr-un amestec de teama si neincredere pentru viitorul lumios pe care-l visam plecand… Doream sa urmez studiile artistice universitare in alta tara, animata de curiozitate dar si de o mare dragoste adolescentina caci mi se aprinsera calcaiele dupa un ziarist filosof,  cunoscut intr-o excursie de vara la munte… De data aceasta am venit doar cu dorinta de a-mi revedea de sarbatori familia stabilita peste granita. Am amanat acest moment ani la rand crezand in steaua mea lucitoare care putea creste si acasa, in tara unde, pana anul trecut, inca imi mai imaginam o cariera reusita care sa ma implineasca pe ambele planuri, spiritual si financiar. Aaaa? Exista asa ceva? Da. Cu siguranta in Neverland. Ha-ha-ha! In fine, acasa e acasa si asta ne ocupa tot timpul… Oamenii, sistemul, comoditatea contextului familiar pot fi uneori factori extrem de prielnici unei stagnari frumos asortata cu `dolce far niente`… E bine sa-i invingi si sa iesi peste granita fie si pentru o scurta vacanta de cateva zile. Evident cei care deja traiesc si muncesc in afara tarii natale primesc din partea mea `magna cum laude`…

Acasa

Sirena

Fiind duminica mi-am luat liber de la a fi aceeasi persoana plictisitoare (cu o multime de nemultumiri si proiecte de framantare interioara) si am plecat la strand. De data aceasta chiar n-am mai anuntat pe nimeni si spre bucuria mea nici nu “m-a prins” cineva pe drum… M-am intalnit doar cu o vecina, mai tanara decat mine cu doi-trei ani si deja cu doi copii (asa cred ca are doi copii. Nu  obisnuiesc sa privesc in ograda vecinului). In fine pe ea o trageau copiii de fusta iar eu treceam bucurandu-ma de burlacie… M-as mai fi bucurat si daca ar fi fost soare, in schimb, ca un facut un nor maaare si intunecat s-a asezat deasupra strandului. OK. Tot am platit intrarea… Am stat putin dar am innotat pe saturate. Cred ca in total am traversat strandul innot de vreo sapte ori. Pe latime   si la 1.80 m fiindca acolo era liber. Curand am inspirat si pe altii si nu mai aveam “culoarul meu”. Asa ca m-am plictisit si am plecat. Deci: vreau piscina care  sa aiba lungime macar cat e strandul de lat . Ai notat , da? Treci la treaba! Spor! :*

Meditatie

Luceferii mei blanzi,
De ce nu vreti sa ramaneti nemiscati
Deasupra mea?
Opriti-va urcusul invers
Pastrati-va plutirea albastra
Deasupra lumii mele portocalii…
Ocrotiti-mi caldura in mantia voastra rece
Asa nu ma voi pierde in Soare
Desi voi ramane logodnica lui pe vecie…

Pasi Culturali

Mi-am plans pasii
Picurandu-mi gandurile triste
Prin fata picturilor agatate
in rame degradate.
Anticariatul de imagini
Si-a inchis paginile peste mine
Serata culturala isi odihneste aripile
obosite de vizitatorii sai dornici.
Maestrii si-au platit pretul de intrare
Din seiful curiozitatii noastre…
Scarile care s-au urcat asta seara
Au frant linistea din vidul sufletelor ignorante.

Articol pentru intelectuali

Muncitorii de rand si De ce Romania are atata nevoie de Feminism

In general mi-e frica sa ies neinsotita din casa noaptea si chiar incepand din momentul  in care se lasa seara. Cu aceasta fobie m-am procopsit in ultimii ani de adolescenta “multumita” asalturilor grosolane pe care a trebuit sa le suport in serile in care ma intorceam pe jos de la liceu.

Daca acest lucru s-ar fi intamplat doar pe strada, evident ca solutia salvatoare de a lua tramvaiul cu linie directa catre casa ar fi inchis cercul vicios si as fi putut da vina doar pe legea coincidentei  “fata nepotrivita in locul nepotrivit”. Insa in momentul in care am inceput sa circul cu mijloacele de transport in comun a fost si mai rau pentru ca nu puteam fugi nicaieri. Pe strada macar puteam lovi cu geanta in toate directiile si apoi sa o iau la goana, insa in tramvai nu aveam unde fugi si mai mult de atat cand am strigat dupa ajutor am intalnit mai degraba gesturi si priviri dezaprobatoare si misogine decat pe cele de reala ajutorare si compatimire. In acea perioada de trista amintire a anilor de liceu, nici macar nu eram vopsita blonda deci nu pot sa dau vina nici pe culoarea parului.

Acum constat ca, tanara femeie fiind, in tara mea, in orasul meu natal ar trebui sa imi fie si frica (de fapt deja imi este frica) sa circul singura ziua in amiaza mare. Pentru ca nu se mai opresc  asalturile grosolane ca pusul mainii pe fund si ghionturile “neintentionate” pe sani, insotite de expresiile vulgare codificate si necodificate. NU va inchipuiti ca se intampla in fiecare zi. Nu. Dar frecventa acestor intamplari pe parcursul unui an intreg pentru mine este ingrijoratoare.

Ma simt ingrozitor cand sunt privita si asimilata in societate ca o bucata de carne pe picioare, teleghidata si fara suflet care poate fi pipaita in orice imprejurare si evaluata cu injuraturi sau analogii codificate dar cu tenta erotica si pornografica. Macar daca m-as fi imbracat provocator ca sa pot da vina pe mine. Dar, nu! Marea majoritate a indivizilor dintre cei care isi fac din cand in cand placerea de a acosta si de a jigni o femeie ( Doamne… sunt prea multi! ) oarecare de pe strada nu se iau de femeile imbracate provocator pentru ca acelea sunt vazute ca niste feline periculoase si puternice ci se leaga tocmai de acelea mai cumintele, imbracate decent pentru ca ei stiu ca ele sunt slabe, neajutorate si incapabile de a riposta.

Oare ce invata marea majoritate a barbatilor romani de la televizor? Oare Mass-media transmite doar ca femeia este un animal sexual insufletit dar fara suflet si constiinta proprie, un animal care poate fi insusit dupa voia proprie a barbatului in functie de posibilitatile pe care le are acesta, femeia-animal care munceste ca sa intretina gospodaria, copii si barbatul din casa, femeia-animal care trebuie sa raspunda celor mai diverse si mai la moda dorinte sexuale, casnice si de divertisment ale barbatului?

Astazi pe cand treceam pe langa niste magazine, in directia unei  intersectii peste calea ferata, un muncitor mi-a  pus mana pe fund pentru ca, in timp ce se indeparta cu chiotul placerii vinovate pe care si-a implinit-o, sa imi mai si sopteasca un calup murdar de cuvinte al caror stereotip il cunosc de ani de zile si pe care nu ma mai obosesc sa le retin sau sa le deslusesc macar. Totul sub privirile la fel de vinovate ale altui barbat care statea de “dolce far niente” in mijlocul drumului si radea efectiv de indrazneala muncitorului… Acesta sigur era traficant de tigari, sau de fier vechi sau de obiecte furate sau pur si simlpu traficant de plictiseala! Da. Doar radea. .. Ei bine, asa se nasc criminalii in serie, sau, mai aplicat la cazul de fata, criminalele in serie…

Asadar, dragi regizori si scenaristi de filme si publicitateTV, si nu numai, va rog frumos sa incetati sa mai prezentati femeia ca pe un animal sexual , fara inteligenta, suflet sau constiinta proprie, un animal disponibil oricand in functie de necesitatile barbatilor. Si nu va mai legati de blonde. Lasati-o mai moale  va rog cu insinuarile erotice legate de orice fel de bautura alcoolica. Ar trebui interzise reclamele la bauturi alcoolice pentru ca dauneaza grav sanatatii mintale. Imi doresc sa fie interzise asa cum au fost interzise reclamele la tigari. De fapt toate reclamele cu tenta erotica ar trebui interzise in orice fel de mediu de promovare pe scara larga TV, ziare, reviste, tiparite sau de pe Internet. Daca ma gandesc bine ar trebui interzise si reclamele la unele parfumuri ba chiar si la ciocolata…

Dincolo de cele prezentate mai sus vreau sa mentionez ca tara noastra, si nu singura din Europa din pacate, se confrunta  in general cu atitudinea misogina si lipsita de respect a barbatului fata de femeie. Aceasta atitudine este incurajata, iarasi din pacate, pe scara larga de biserica, pe baza textului biblic care spune ca femeia trebuie sa se supuna barbatului ei intru-cat este creata din coasta acestuia. In acelasi timp misoginismul este incurajat pe scara mult mai larga de mass-media si de formatorii de opinie barbati care prezinta femeia fie ca pe un animal sexual rapace, fie ca pe un animal sexual care trebuie sa fie obigatoriu jucaus si caruia i se poate imputa oricand faptul ca din capriciu nu a dorit sa incerce, cutare sau cutare pozitie ori experiment sexual.

Va rog din suflet, ca de la suflet la suflet daca il mai aveti, barbatilor care conduceti tara, chiar daca dumneavoastra nu va puteti schimba opiniile intime (si nu va condamn fiindca fiecare avem neputinte), cel putin realizati ca a sosit si la noi momentul schimbarii in bine. Este momentul sa incepem sa educam pe scara larga populatia masculina din tara ca sa respecte si sa sprijine femeile si nu doar sa le utilizeze si sa le insulte din diverse motive. Si nu ne mai insultati in special pentru ca noi femeile ne-am dorit si pentru ca am obtinut drepturi egale!

Din motivele expuse anterior declar raspicat si negru pe alb ca o sustin pe doamna ministru U.  ca si pe oricare alta doamna ministru din tara noastra la fel cum le incurajez si le sustin pe toate doamnele si domnisoarele care profeseaza meserii “de barbati” pentru ca au talent, vocatie sau “simpla chemare lautrica” pentru ceea ce si-au ales sa faca. Rog Mass-media sa se straduiasca sa promoveze cat mai mult laturile bune, pozitive ale acestor adevarate doamne, pentru ca merita. Si educati va rog “poporul cu televizorul” ca noi femeile meritam respect. Oricum daca barbatii  tot au tendinta de a  “viola cu privirea” femeile (aici parafrazez un barbat celebru, pe Mircea Eliade), macar sa invete sa isi tina gesturile si cuvintele in intimitatea “tartacutei” fara sa se mai exprime in public fie pe furis, fie codificat sau nu, fata de femeile care intentionat ori pur intamplator apar prin preajma lor.

Refuz sa cred ca in tara noastra au ramas in majoritate doar psihopatii si continui sa cred cu tarie ca toate crimele pasionale, toate violurile si suma tuturor hartuirilor sexuale sub orice forma se datoreaza printre altele si proastei directionari a divertismentului care exista si se promoveaza pe toate canalele media conventionale si non-conventionale.