In drum spre Piata Unirii, ieri, am trecut si pe la Mitropolie ca sa-mi pun o dorinta la Sfanta (Cuvioasa Parascheva). Ca de obicei, aleea care duce catre lacasul de inchinare mi s-a parut “pavata” cu cersetori. De ce spun asa? Fiindca atunci cand intru in curtea bisericii as vrea sa vad doar pietrele  cu care e pavata si credinciosii grabiti. De data asta insa n-am mai putut sa-mi aplec privirea spre pietre si spre dorinte ci mai degraba a trebuit sa privesc fetele fatarnice, murdare si schimonosite din a caror guri expresioniste ieseau strigatele de ajutor care imi reprimau exprimarea interioara. Pana si preotii (doar unii) ne atentioneaza sa nu incurajam cersetoria desi se pare ca Mitropolia prefera aceasta atmosfera anarhica in loc sa-i puna la munca pe cersetorii incomozi sau sa-i atraga catre centrele de ajutorare care ar trebui sa le ofere un adapost, una-doua mese calde pe zi, consiliere  si sprijinpentru reintegrare in societate. A plati (fiindca practic asta facem cand le intindem un banut ii platim sa le inchidem gura aceea cu glasul santajist care ne aminteste de propriile noastre suferinte) un cersetor (sanatos sau invalid) nu inseamna ca il ajutam cu ceva. Prin gestul nostru aparent marinimos prin care speram sa ne platim inclusiv intrarea in Rai tot ce facem este sa incurajam acest mod de viata: cersetoria care pana la urma ar trebui sa fie trecuta in nomenclatorul cu meserii, fiindca tot e atat de raspandita.

Ce sa facem cu ei? Sunt, cred, peste 50 de asociatii neguvernamentale in Iasi care au drept scop declarat ajutorarea persoanelor sarace si in suferinta. Nici macar nu mai pun in calcul obligatia institutiei care isi are sediul in Palatul Roznovanu de peste drum de Mitropolia cu curtea in cauza. De ce mai exista inca astfel de situatii? Si nu este vorba doar despre centrul orasului, ci in fiecare cartier (unde  si primaria si-a facut centre  de informare si consiliere pentru cetateni si unde, mai nou, mai exista si birouri zonale ale reprezentantilor partidelor politice) si la fiecare biserica dam peste astfel de persoane. Nu se poate face oare un fel de recensamant al acestor persoane, cu nume si CNP care sa fie trecute pe o lista care sa ajunga pe mesele asociatiilor neguvernamentale catre care se duc acei 2% ?

In cele ce urmeaza o sa va prezint un text literar pe care l-am scris in adolescenta, publicat in revista liceului. Pe atunci, perioada postdecembrista, se lansa un foarte eficace si nou mod de a cersi: cantatul in mijloacele de transport public.

Seara de iarna

Mardare Alina, clasa a X-a

Strada era luminata slab de un singur bec. Umbrele din statie se profilau prelung pe trotuar. In lumina se vedeau fulgii dantuind. Penumbra domina, asternand o atmosfera de mister. Din cand in cand, farurile masinilor ce treceau luminau puternic, dezvaluind privirilor frumusetea zapezii care se aternea pe stratul de gheata. Oamenii din statie loveau cu picioarele trotuarul incercand sa pacaleasca taiusul ascutit al gerului.

Dupa minute lungi de asteptare a sosit si troleul. Grabiti de frig, calatorii s-au urcat nerabdatori. O data cu ei si un copil cam de vreo sase-sapte ani. In mana lui se odihnea un clopotel cu limba lasata pe o parte. Caciula mare de oaie era strunita cu grija cu ajutorul unui siret trecut peste barbie. Haina copilului era lunga pana la genunchi si manecile ii erau pe jumatate suflecate. Gulerul hainei, prea mare, era lasat, in cute lente, pe o parte si dadea voie sa se vada un gat subtirel, alb si gingas asemeni portelanului. Cizmele copilului erau sparte in calcaie si de acolo ieseau cu incapatanare capetele pungilor de dedesubt. Sireturile, sfoara taiata prea scurt, nu ajungeau, asa ca erau lasate razlet.

Dupa ce usile s-au inchis si troleul a pornit, incepu mai intai clopotelul. Glasul stins al copilului abia se mai auzea.

Inauntru cativa calatori stateau pe scaune privind cu dezinteres pe fereastra. Altii, mai putin obositi, murmurau, aplanand zgomotul clopotelului. Ceilalti erau prea obositi si prea nerabdatori sa ajunga acasa, incat stateau in picioare. Lumina celor trei becuri din fata nu ajungea peste tot, asa ca penumbra domina si aici.

Pana la urmatoarea oprire copilul terminase si, cu clopotelul din mana intinsa, mergea printre calatori cerand tacit un mic gest de mila.

Se opri troleul. Copilul a coborat singur si nimeni nu s-a mai urcat.

Troleul mergea acum catre o zona mai centrala. Luminile stalpilor, mai desi acum, fac sa dispara penumbra. La o noua statie, calatorii care murmurau au coborat si o liniste obosita se asterne peste cei ramasi. Nimeni nu coboara la urmatoarea oprire, iar o pereche galagioasa vine sa curme linistea. Calatorii, suparati, privesc pe fereastra in noaptea de afara si asculta dezinteresati cantecul monoton, lalait al barbatului.

Troleul se indreapta acum spre capatul rutei situat in alta zona periferica.

Capatul. Pasii obositi ai trecatorilor lasa urme albe in zapada… Troleul porneste iar, de data asta insa gol. Din urma se vad luminile rosii de semnalizare ce raspandesc o nuanta roz pe zapada.

Fulgii intetiti de vant loveau fetele calatorilor.

……………………………………………………………………………………..

Mai sunt si alte cateva aspecte pe care vreau sa le mentionez… Anume ca, dintre familiile saracite dupa Revolutie, sunt si romani,  nu doar tigani. Pe de alta parte cersetoria, alaturi de furtisagurile marunte, a ajuns sa fie considerata chiar o dovada de istetime si ‘descurcareala’ inclusiv printre copiii si adolescentii din familii apartinand paturii de mijloc a societatii (in masura in care avem asa ceva cu adevarat). Nu doar o data mi s-a intamplat sa vad iesiti la cersit copii bine imbracati si cu fata curata. In acelasi timp am intalnit si copii care, cautand sa faca un ban de buzunar,  munceau prin piete sau asteptau in fata blocului batranii care locuiau in aceeasi scara, ca sa-i ajute la carat sacosele cu cumparaturi. Si daca vrem sa ne gandim la cei cu adevarat in suferinta ar fi bine sa punem in calcul, copiii fugiti din casele de adapost (din n motive) si aurolacii care se ofera sa ne spele parbrizele masinilor. Ei chiar vor sa se integreze si sa fie oameni ca toti oamenii. Ce facem noi cu acei 2%, ce facem cu fondurile europene si ce fac asociatiile neguvernamentale tot mai numeroase?

Tags: asociatii neguvernamentale, cersetori, iasi, mitropolie, partide politice, primarie

This entry was posted on Friday, April 3rd, 2009 at 5:51 pm and is filed under Just Words. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.